Așa cum ani la rând Pițurcă a fost sfătuitorul din taină al lui Becali, patronul din Ghencea vrea să devină una dintre vocile de care selecționerul să țină cont.
De la distanță, pentru că cei doi nu discută de la plecarea tehnicianului din Ghencea, patronul roș-albaștrilor îi transmite selecționerului să nu mizeze pe Mihai Pintilii, unul dintre cei mai buni oameni cu Turcia, în duelul de mâine, cu batavii. Mijlocașul Stelei este extrem de obosit după seria de meciuri grele în care a evoluat, crede Becali, și, ca atare, folosirea sa în meciul contra olandezilor ar fi o greșeală.
„Așa cum i-am zis să joace în Turcia cu Pintilii titular că va câștiga, acum îi spun să nu-l mai bage pentru că nu poate evolua din trei în trei zile. Dar va intra Chipciu și va fi bine„, a explicat Becali, astăzi.
În ceea ce privește situația lui Mutu, care a fost rezervă cu Turcia și are șanse destul de mici să fie în teren din primul minut, contra Olandei, Becali a punctat: „Mutu nu prea a intrat bine cu Turcia, sper să nu se supere, dar nu știu cât ne mai poate ajuta„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER